Transparenţa decizională

Conform Legii Nr. 52 din 21 ianuarie 2003 *** Republicată privind transparenţa decizională în administraţia publică , articolul 13:

ART. 13

(1) Autorităţile publice prevăzute la art. 4 numărul total al recomandărilor primite sunt obligate să întocmească şi să facă public un raport anual privind transparenţa decizională, care va cuprinde cel puţin următoarele elemente:
a) numărul total al recomandărilor primite;
b) numărul total al recomandărilor incluse în proiectele de acte normative şi în conţinutul deciziilor luate;
c) numărul participanţilor la şedinţele publice;
d) numărul dezbaterilor publice organizate pe marginea proiectelor de acte normative;
e) situaţia cazurilor în care autoritatea publică a fost acţionată în justiţie pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi;
f) evaluarea proprie a parteneriatului cu cetăţenii şi asociaţiile legal constituite ale acestora;
g) numărul şedinţelor care nu au fost publice şi motivaţia restricţionării accesului.

(2) Raportul anual privind transparenţa decizională va fi făcut public în site-ul propriu, prin afişare la sediul propriu într-un spaţiu accesibil publicului sau prin prezentare în şedinţă publică

Raport anual Legea nr.52/2003