Ziua Mondială a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice
În prezent, 86.350 de cetățeni sunt înregistrați în Registrul Donatorilor de Celule Stem din România, fiind pregătiți să acorde o șansă la viață semenilor lor. În acest an s-au înscris în registru 3.649 donatori. Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, celebrată anual la nivel internațional în a treia sâmbătă din septembrie, Ministerul Sănătății mulțumește donatorilor de celule stem hematopoietice înscriși în Registrul Național al Donatorilor de Celule Stem. În acest context menționăm și modificarea legislativă recentă, potrivit căreia donatorii de celule stem hematopoietice care nu realizează venituri sau realizează venituri sub salariul minim brut vor beneficia de calitatea de asigurat pentru o perioadă de 10 ani. De la înființarea Registrului în anul 2013, 366 de pacienți au fost transplantați cu celule stem hematopoietice provenite de la donatori neînrudiți. În prezent, 35 de pacienți români sunt în așteptarea unui donator. În România, şansele de a găsi un donator compatibil pentru pacienţii diagnosticaţi cu boli hematologice maligne, cu evoluție severă, care nu pot face autotransplant şi care nu au nici donator înrudit, erau absente înaintea creării Registrului. Acum șansele au crescut, însă trebuie să creștem nivelul de implicare al cetățenilor, pentru a da o șansă vieții. Registrul Național este conectat la întreaga lume. Cu cât sunt mai mulți donatori înregistrați, din toate zonele geografice și din toate etniile, cu atât cresc șansele unui bolnav de a-și găsi un donator compatibil. Mai multe detalii despre Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice și cum poți deveni donator voluntar, pot fi găsite pe site-urile registrului: http://www.registru-celule-stem.ro; www.rndvcsh.ro
Prin Hotărârea Guvernului nr. 931/2021 privind procedura de desemnare, atribuțiile, modalitatea de organizare a activității și procedura de evaluare a performanțelor profesionale și individuale ale consilierului de etică, precum și pentru aprobarea modalității de raportare a instituțiilor si autorităţilor în scopul asigurării implementării, monitorizării si controlului respectării principiilor și normelor privind conduita funcționarilor publici, au fost reglementate condițiile în care se poate desemna consilierul de etică la nivelul instituției.
Funcționarii publici din cadrul Directiei de Sanatate Publica Mehedinti, care manifestă opțiunea de a dobândi calitatea de consilier de etică, pot depune dosarul de candidatură la Biroul RUNOS, în perioada 15– 19.05.2023, între orele 1000 - 1400 .
Pentru ocuparea functiei publice de conducere de director executiv adjunct in sanatate publica, gradul II, ID 357149, Directia de Sanatate Publica Mehedinti organizeaza concurs de recrutare in conformitate cu prevederile art. 618 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, in perioada 27-29 iulie 2022.
Pentru ocuparea functiei publice de conducere de Sef serviciu Control în sănătate publică, gradul II, ID 329242, Directia de Sanatate Publica Mehedinti organizeaza concurs de recrutare in conformitate cu prevederile art. 618 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, in perioada 27-29 iulie 2022.
Directia de Sanatate Publica Mehedinti organizează examen pentru promovarea în grad profesional superior celui deţinut pentru funcţionarii publici de execuţie din cadrul aparatului propriu care îndeplinesc condiţiile pentru promovare
Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi organizează examen pentru ocuparea , posturilor pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care a ocupat fără concurs posturi de execuţie, pe perioadă determinată, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic a funcţiei contractuale de biochimist
Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi va face cunoscut faptul ca organizează examen pentru ocuparea , posturilor pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care a ocupat fără concurs posturi de execuţie, pe perioadă determinată, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic
Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi organizează examen pentru ocuparea , posturilor pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care a ocupat fără concurs posturi de execuţie, pe perioadă determinată, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic
Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi organizează examen pentru ocuparea , posturilor pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care a ocupat fără concurs posturi de execuţie, pe perioadă determinată, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic
Dată fiind creșterea numărului cazurilor de gripă pe teritoriul României, INSP – Institulul Național de Sănătate Publică recomandă respectarea măsurilor minime de protecție sanitară
În prezent, 86.350 de cetățeni sunt înregistrați în Registrul Donatorilor de Celule Stem din România, fiind pregătiți să acorde o șansă la viață semenilor lor. În acest an s-au înscris în registru 3.649 donatori.
Peste 180 milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt puse la dispoziția medicilor de familie pentru reabilitare, modernizare și dotare
Având în vedere situaţia meteorologică actuală, pentru a preveni apariţia
oricăror îmbolnăviri în rândul populaţiei, vă comunicăm următoarele măsuri ce trebuie
luate de către persoanele din zonele afectate de inundații
Incepand din data de 29 iunie 2022, odata cu primirea codului galben de canicula si disconfort termic, la nivelul judetului Mehedinti s-au reactivat punctele de prim ajutor (39 in total, dintre care 10 la nivelul municipiului Drobeta Turnu Severin).
RECRUTARE ȘI SELECȚIE A SPECIALIȘTILOR (ASISTENT MEDICAL COMUNITAR si MEDIATOR SANITAR) (Runda a 12 a)– GRUP ȚINTĂ pentru componenta de Asistență Medicală Comunitară
Ministerul Sănătății organizează concurs de admitere în rezidențiat pe
post și rezidențiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie la
data de 20 noiembrie 2022. Concursul se desfășoară în centrele universitare:
București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.